Turneul de rugby „Viorel Lucaci”, la Berchișești
Duminică, 23 septembrie 2018, la Berchișești s-a desfăsurat cea de-a VII-a ediție a Turneului de rugby „Viorel Lucaci”.
Turneul are drept scop promovarea tinerilor sportivi din Bucovina, care au avut rezultate remarcabile în competițiile naționale și internaționale, la discipline sportive precum rugby, judo sau canotaj.
La ediția din acest an au participat echipe de mini-rugby din categoriile de vârstă 8, 10, 12 și 14 ani.
Cel care a dat numele turneului este Viorel Lucaci, căpitanul echipei Steaua Bucureşti, sportiv născut și crescut în Berchișești.
La ediţia din 2016 a turneului, Viorel Lucaci a primit distincția de „Cetăţean de Onoare” al comunei Berchișești, în semn de recunoștință pentru intreaga activitate sportivă, el fiind și component al echipei naționale de Rugby a României.