Şoferii vor alege când să le fie suspendat permisul

Deputatul ALDE de Suceava, Ştefan-Alexandru Băişanu, a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contraventionale pe care a săvârşit-o, într-un interval de un an de la data contravenţiei. „În cazul suspendării provizorii a permisului auto, conducatorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată deputatul ALDE în proiectul de lege depus, în procedură de urgenţă, la Senat. Excepţiile de la prevederile menţionate o fac faptele deosebit de grave, „care prezintă un pericol social, fiind săvârşite cu vinovăţie şi care sunt prezentate de legea penală şi sunt pedepsite de aceasta – infracţiuni”.

În expunerea de motive, deputatul ALDE de Suceava notează că de această lege ar beneficia şoferii care „pentru o încălcare minora a unei reguli de circulaţie nu mai pot lucra şi rămân <fără pâine>”. „Sunt de părere că la nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor. Îmi exprim speranţa că această iniţiativă legislativă va găsi susţinători indiferent de doctrina politică, drept pentru care vă supun această propunere legislativă spre dezbatere şi adoptare”, susţine Ştefan-Alexandru Băişanu, în expunerea de motive a proiectului. Iniţiativa deputatului ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Potrivit Codului Rutier, şoferii pot fi sancţionaţi prin suspendarea permisului pentru o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile. Suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile şi o amendă între 4 si 5 puncte primesc şoferii în următoarele cazuri:  dacă au depăşit coloanele de autoturisme oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată; neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor; neacordarea priorităţii de trecere a autovehiculelor care au acest drept; nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului; nerespectarea regulilor privind depăşirea; nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; neprezentarea la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, în termen de 24 ore.

Suspendarea permisului pentru o perioadă de 60 de zile şi o amendă de 6-8 puncte este dispusă pentru: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăsirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; nerespectarea interdicaţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public; nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.

Permisul de conducere este suspendat pentru 90 de zile şi o amenda între 9 si 20 de puncte pentru următoarele contravenţii: conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune (sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat); conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii RAR; neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată cand barierele sau semibarierele sunt coborate sau în curs de coborare sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune; depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *