Trei localități sucevene, între cele mai frumoase 15 localități din România

Trei localități sucevene sunt considerate, de jurnaliștii de la cotidianul spaniol El Pais, între cele mai frumoase 15 localități din România care trebuie vizitate.

Într-un articol din secțiunea de călătorii al importantului cotidian spaniol El Pais, semnat de Elena Sevillano, sunt prezentate 15 localități din România care încântă prin frumusețea peisajului, arhitectură și tradiții.

Între cele 15, trei sunt din județul Suceava, respectiv Cârlibaba, Ciocănești și Pleșa.

Despre Cârlibaba se spune că este o autentică incursiune în România rurală, cu un mediu natural care invită la turism activ.

În ceea ce privește comuna Ciocănești, autorul articolului remarcă faptul că locuitorii mențin tradiția de a-și decora fațadele caselor cu desene tradiționale pe care le-au învățat din tată în fiu și că acesta sunt aceleași vechi motive care au inspirat costumele tradiționale și ouăle pictate. Aceste case pictate captează atenția turiștilor care văd aceleași desene nu doar pe casele private, dar și pe magazine, pe sediul Poștei sau al Primăriei, se menționează în articol.

Despre satul Pleșa, cotidianul spaniol spune că în acest sat, înființat de polonezi în urmă cu sute de ani, viața este simplă, are peisaje montane superbe și liniște, fiind locul potrivit pentru a învăța despre cultura, tradițiile și gastronomia poloneză.

Celelalte localități care, în viziunea El Pais, sunt între cele mai frumoase din România și care merită vizitate sunt: Bazna, Polovragi, Șirnea, Rășinari, Botiza, Breb, Biertan, Viscri, Târgu Neamț, Rimetea, Jurilovca și Săpânța.

Am mai publicat...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 8