Un ieșean stabilit la Suceava, condamnat fără probe, va primi 80 de mii de lei despăgubiri
Un ieșean stabilit la Suceava va primi 80 de mii de lei ca despăgubiri de la statul român, pentru că a fost condamnat fără probe sub acuzația de complicitate la o tâlhărie comisă de doi indivizi la Iași în 2002. Omul a susținut că e nevinovat dar a fost condamnat și a executat 3 ani şi 4 luni de închisoare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la care a apelat ulterior condamnatul, a decis să condamne statul român la plata unor daune de 3.000 de euro, iar această sentință l-a ajutat să deschidă un nou proces în România și să ceară un million de euro daune. Ultima instanță ia acceptat însă doar plata a 80 de mii de lei. Inițial, Tribunalul Suceava a respinses orice pretenție a bărbatului. Curtea de Apel Suceava i-a respins ca nefondate mare parte din pretenții, însă i-a admis totuși „reparația morală” de 80.000 de lei.
Fapta pentru care Petrică Manolachi a făcut puşcărie este din data de 18 aprilie 2002. Atunci, doi indivizi au jefuit o femeie în vârstă de 71 de ani, la Iași. Manolachi a fost identificat ca fiind complice. Concret, acesta ar fi sunat la uşa victimei susţinând că strânge fonduri pentru biserică, moment în care ceilalţi doi ar fi intrat în casă. Manolachi a susținut ulterior că nu a avut nici o legătură cu această faptă și a fost obligat să dea anumite declarații. Petrică Manolachi a fost arestat timp de 8 luni, fiind eliberat abia după ce prima instanţă din Iaşi, în 2003, îl achita din lipsă de probe. Parchetul a formulat apel şi Manolachi a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Sentinţa a rămas definitivă şi la Înalta Curte de Casaţie. Considerând că este nevinovat, ieşeanul nu a vrut să se predea şi a fost încarcerat abia în 2010, când primul său copil avea câteva luni. El a executat 3 ani şi 4 luni de închisoare, fiind eliberat condiţionat pe 23 august 2012. Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la care a apelat condamnatul, a decis să condamne statul român la plata unor daune de 3.000 de euro, considerând că Petrică Manolachi nu a avut parte de un proces echitabil.
În baza soluţiei CEDO, justiţia de la noi a decis redeschiderea dosarului, trei instanţe achitându-l pe ieşean. În mare, s-a stabilit că acestuia nu i s-a asigurat un proces corect, începând de la administrarea probelor de către procurori, faptul că nu a fost audiat şi până la sentinţele date fără respectul cuvenit legii de către judecători. Declarat nevinovat, deși executase 3 ani și 4 luni de închisoare, ieșeanul mutat la Suceava a deschis o acțiune la Tribunalul Suceava, în care a solicitat ca Statul Român să-l despăgubească cu un milion de euro. Până la urmă s-a ales doar cu 80.000 de lei, adică ceva mai puțin de 20.000 de euro.
Petrică Manolachi are acum 40 de ani și a invocat în fața instanței inclusiv faptul că nu și-a putut crește și vedea propriul copil din cauza detenției. Acesta s-ar fi căsătorit în timp ce era închis în Penitenciarul Botoşani. El s-a plâns printre altele și de condițiile de detenție. În acțiunea în instanță prin care a solicitat despăgubiri, Manolachi a scris că a fost închis în Penitenciarul Iaşi, într-o cameră cu 25 de paturi, în care se aflau peste 50 de deţinuţi, iar mâncarea furnizată de penitenciar era slab calorică, astfel că a trăit din pachetele pe care le primea de acasă.