Deputatul Alexandru Băișanu, exclus din ALDE

Biroul Politic Național al ALDE anunță că deputatul de Suceava, Alexandru Băișanu, și-a pierdut calitatea de membru de partid pentru că a susținut public PSD, partid cu care ALDE nu este în alianță politică.

Potrivit statulului ALDE, calitatea de membru se pierde prin demisie, radiere și excludere. Radierea din partid intervine ca urmare a neplății cotizației sau a contribuțiilor stabilite în conformitate cu art. 103, timp de mai mult de șase luni; înscrierea în alt partid; aderarea la sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepția partidului/partidelor cu care ALDE se află în alianță politică sau electorală sau interzicerea exercitării drepturilor politice și cetățenești prin hotărâre judecătorească.

În locul deputatului Alexandru Băișanu a fost numit, interimar, președinte al ALDE Suceava, consilierul local Ovidiu Milici.

Decizia conducerii ALDE vine după ce deputatul de Suceava, Alexandru Băișanu, a acceptat să fie nominalizat de premierul Viorica Dăncilă în funcția de ministru Pentru Relația cu Parlamentul, cu toate că ALDE a decis ieșirea de la guvernare.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declară că Delegaţia Permanentă a partidului se va întruni luni, 16 septembrie 2019, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuşi în Guvern de către premierul Viorica Dăncilă. „Domnul Băişanu mai e membru ALDE până luni, când va avea loc şedinţa Delegaţiei Permanente. Preocuparea mea nu e de dl Băişanu ca persoană. E vorba de orice membru ALDE care încalcă prevederile statului”, mai spune Călin Popescu Tăriceanu.

Deputatul de Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat că va contesta în instanță decizia prin care a fost radiat din rândul membrilor ALDE.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *