Primul TIR cu 13 tone de alimente a plecat astăzi de la Suceava către Cernăuți

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că astăzi a plecat către Cernăuți primul TIR cu 13 tone de alimente. Mai mult, Ion Lungu s-a întâlnit cu Vasyli Boiechko, fostul consul general al Ucrainei la Suceava, care și-a exprimat dorința de a sprijini municipalitatea suceveană în relația cu Ucraina.

”Astăzi a plecat primul TIR cu produse alimentare la Cernăuți. Este vorba de aproximativ 13 tone de alimente, respectiv: mălai, făină albă, ulei, zahăr, conserve carne porc și vită, sare, paste făinoase și tăiței. Valoarea produselor, conform declarației vamale este de 80.645,12 lei. Municipalitatea suceveană va trimite săptămânal din venituri proprii și sponsorizări produse alimentare la Cernăuți. Tot astăzi m-am întâlnit la sediul primăriei cu fostul Consul General al Ucrainei la Suceava, până în anul 2014, domnul Vasyli Boiechko și reprezentanți ai comunității ucrainenilor din Suceava. Domnia sa este dispus să sprijine primăria în relațiile cu Ucraina, să ajute la gestionarea migranților ucraineni. Mulțumim Fundației „Sânge pentru România” care ne asigură și de această dată transportul gratuit la Cernăuți. Ne rugăm la Dumnezeu să se termine cât mai repede acest război nemilos din Ucraina”, declară primarul Ion Lungu.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *