Rafila vrea să treacă SMURD la Ministerul Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că serviciul de urgență SMURD trebuie să treacă de la Ministerul de Interne la Ministerul Sănătății. Este pentru prima oară când Alexandru Rafila, aflat într-o relație rece cu Raed Arafat, cere o astfel de transformare radicală a serviciilor medicale de urgență.
”La DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne – n.red.) sunt profesioniști, e domnul Arafat, dar evident discutăm de o activitate medicală, iar responsabilitatea în fața opiniei publice și a lumii medicale este a Ministerului Sănătății. Sunt partenerii noștri, SMURD e o structură a DSU care și-a făcut foarte bine datoria, dar integrarea serviciilor de urgență cu celelalte servicii medicale e absolut necesară pentru că nu funcționează separat. Ele funcționează integrat. Trebuie să fie o politică de sănătate care să nu țină cont de numele persoanelor care ocupă funcții la un moment dat”, declară Alexandru Rafila.
Miza financiară și politică a unei astfel de mutări este semnificativă. În 2021, bugetul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost de peste 2 miliarde de lei, iar SMURD are la rândul său un buget separat, alimentat din multiple surse (Ministerul Sanatatii, Ministerul Administratiei si Internelor, donatii, sponsorizari, dar și din bugetele autoritatilor publice locale).
Tensiunile dintre Alexandru Rafila și Raed Arafat au apărut din primele zile ale guvernului Ciucă, motivul la acel moment fiind gestionarea pandemiei de covid. Una dintre primele decizii ale ministrului Alexandru Rafila a fost oprirea conferințelor săptămânale de presă la care Raed Arafat prezenta informații despre pandemie.