Tramvaiele Bozankaya vor circula în Iaşi în două săptămâni

Telenovela tramvaielor Bozankaya, blocate în depoul de la Gară din cauza Autorităţii Feroviare Române (AFER) este pe punctul de a se încheia. Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, declară că autoritatea este pe punctul de a aviza scoaterea acestora la stradă.

S-au terminat toate testele. În cursul săptămânii trecute au fost făcute restul testelor cerute de AFER. Rezultatele au fost pozitive. Aşteptăm eliberarea avizelor şi ulterior autorizaţia de punere în funcţiune a tramvaielor construite în Turcia”, spune Mihai Chirica. El spunea anterior că „procedurile de avizare au intrat în linie dreaptă şi că în luna aprilie le vom vedea pe stradă”, informaţie confirmată de surse din cadrul Companiei de Transport Iaşi, care afirmă că în cel mult două săptămânii ieşenii pot circula cu tramvaiele produse de Bozankaya.

Contractul cu compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. a fost semnat de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, pe 11 noiembrie 2019. Licitația pentru achiziția celor 16 tramvaie a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte cu finanțare europeană care includ și lucrări de modernizare a liniilor de tramvai. Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie este de 167.747.481,3 lei, cu TVA, adică circa 33,95 milioane de euro, așadar 2,12 milioane de euro pentru fiecare vehicul. Valoarea totală a celor trei proiecte europene menționate este 332.579.670,28 lei, aproximativ 63,2 milioane de euro.

Ca și tramvaiele PESA care circulă deja în Iași, cele 16 tramvaie Bozankaya au o lungime de circa 30 de metri și o capacitate de transport totală de aproximativ 270 de locuri. Tramvaiele au podea joasă și sunt echipate cu instalație de aer condiționat, instalație de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, instalație audio – video în interior, anunțuri vocale exterioare în stații, instalație pentru echipamentele de ticketing etc. Cinci tramvaie sunt deja în Depoul Companiei de Transport Iaşi iar alte trei vor ajunge la Iaşi săptămâna viitoare.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *