USR Suceava cere demisia lui Cristinel Crețu din funcția de vicepreședinte CJ
Deputatul USR de Suceava, Radu Ciornei, cere demisia vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Cristinel Crețu, care a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și trafic de influență.
„Arestarea de către DNA a Vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava demonstrează fără putință de tăgadă că subdezvoltarea județului nu poate fi pusă doar pe seama neglijării cronice de către autoritățile centrale, ci și a perpetuării unei cleptocrații cu ramificații în PSD și PNL deopotrivă”, declară Radu Ciornei.
El spune că, de-a lungul anilor, au fost administrații slabe, realese orbește de un electorat sărac și captiv, care nu au făcut altceva decât să își aroge meritele, în puținele cazuri când au avut ce arăta, și să arunce vina pe ceilalți atunci când au greșit flagrant, cum este cazul gropii de gunoi de pe Mestecăniș.
„În numele sucevenilor care m-au ales, cer demisia imediată a vicepreședintelui Crețu din Consiliul Județean. Cer conducerii PNL Suceava și președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să își comunice, cât mai curând, opinia și măsurile luate în cauză. Fiecare minut de tăcere vinovată, vă consfințește complicitatea la furt și la subdezvoltarea voită a județului prin contracte din care vă interesează doar șpaga și nicidecum calitatea lucrărilor! Asumați-vă și greșelile, nu numai felicitările”, mai spune Radu Ciornei.