ASIS se implică, alături de FSLI, în elaborarea proiectelor legislative din învățământ

Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învațamant (FSLI), s-a întrunit în zilele de 12 și 13 aprilie a.c., pentru a stabili obiectivele federației pentru perioada următoare.

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), Giani Leonte, declară că FSLI se va implica activ în elaborarea proiectelor privind Legea Învățământului Preuniversitar și Legea privind Statutul personalului didactic. Cele mai importante ținte sunt păstrarea titularizării în învățământ și a actualei structuri a ciclurilor de învățământ.

Giani Leonte spune că se vor identifica toate mijloacele care trebuie stipulate în acest pachet legislativ, astfel încât punerea lor în practică să conducă la îmbunătățirea consistentă a statutului social al cadrelor didactice, unul dintre aceste mijloace fiind acela ca grila de salarizare să fie elaborată plecând de la principiul conform căruia coeficientul de multiplicare a salariului profesorului debutant să reprezinte 25% din coeficientul maxim din grila de salarizare.

De asemenea, se vor face demersurile necesare pentru aplicarea integrală, pentru întregul personal din învățământ, de la data de 1 iulie 2022, a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Liderul ASIS mai spune ca vor fi continuate demersurilor începute pentru elaborarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia. De asemenea, vor continua demersurile pentru plata orelor suplimentare.

“Punerea în practică a acestor obiective este imperios necesară în special pentru personalul nedidactic, categoria socio-profesională cea mai afectată în această perioadă în ceea ce privește nivelul de trai”, a concluzionat Giani Leonte.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *