Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, nemulțumit față de cum a fost reprezentată România la Targul de Turism de la New York

Astazi, 19 aprilie 2022, ar urma să aibă loc o discuție pe această temă între ministrul Turismului și reprezentanții din domeniu.

Imaginea de la târg pusă chiar de Consulatul României la New York a devenit virală și a fost ulterior ștearsă. În ea se vede cum a arătat standul țării noastre: pe o pânză neagră erau prinse câteva fotografii în format A4 cu atracții turistice din România.

În urma scandalului, Ministerul Turismului a transmis o poziție oficială în care arată că participarea la târgul de turism de la New York a costat aproape 8.000 de dolari. Standul a fost amenajat la fel și în anii anteriori.

90% dintre expozanți au optat pentru organizarea standului într-un astfel de format, potrivit ministerului. Doar că imagini puse pe rețelele de socializare arată că multe țări au avut standuri mult mai atractive decât al nostru. Au fost bannere uriașe, animale gonflabile, standuri decorate în culorile drapelului, panglici roșii tăiate la inaugurare.

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, declară că nu este mulțumit de cum a fost reprezentată România. El a dat vina pe expozanți. A spus că dintre cei 5 care s-au arătat dornici să participe, 4 nu au mai vrut în cele din urmă. De aceea spune că va avea o discuție cu reprezentanții din turism.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *