Pensiunile din Bucovina, pline de turiști

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a transmis tuturor invitația să petreacă o minivacanță deosebită și binemeritată în Bucovina, prima de care se pot bucura după ridicarea restricțiilor pandemice.

El a arătat că potrivit datelor CNIPT, la începutul săptămânii gradul de ocupare era, în medie, 75 la sută la pensiunile din județ, cu o tendință de creștere în aceste zile, iar peste medie se înregistrează un grad de ocupare între 90 și 100 la sută în sate, la Putna și în localitățile cu mănăstiri UNESCO.

Barbă susține că și în acest an, Lumina Sfântă va ajunge în bisericile și mănăstirile din județ.

El a precizat că pe lângă participarea la slujba de Înviere, turiștii pot să participe la diverse evenimente organizate în județ.

„În zona rurală se păstrează tradițiile, iar în toate zilele de Paști turiștii vor putea participa la diferite evenimente, iar unele pensiuni organizează diverse acțiuni legate de sărbătorile pascale. De asemenea, se pot face și plimbări prin județ unde peisajele au început sa ne ofere deja aspect de primăvară deși în zonele înalte mai e zăpadă. Tot în aceste zile funcționează și mocănița Huțulca de la Moldovița astfel  că turiștii pot să-și rezerve o zi pentru această experiență”, declară Niculai Barbă.

Mai mult, la biserica din Muzeul Satului va fi oficiată o slujbă religioasă, va fi o prezentare de coșuri pascale, se va organiza și un concert de toacă și clopote, precum și un spectacol cu Maria Buză și Taraful George Pătrașcu.

Niculai Barbă spune că a avut recent și o întâlnire cu echipele Salvamont la Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc care au început pregătirile pe primăvară-vară.

„Deși vremea e frumoasă, sunt zone unde este în continuare zăpadă și este de preferat ca turiștii să țină cont de recomandările Salvamont”, mai spune vicepreședintele CJ Suceava.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *