Sorin Oprescu, reținut în Grecia

Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani de închisoare și dat în urmărire internațională, a fost reținut în Atena.  El a fost capturat de o echipă Enfast (European Network of Fugitive Active Search Teams), informează Mediafax.

Fostul primar general Sorin Oprescu a fost condamnat, vinerea trecută, definitiv, la 10 ani și 8 luni de închisoare, pentru fapte de corupție. El a fost trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Când au fost să pună în aplicare mandatul de arestare, polițiștii nu l-au găsit la domiciliul declarat pe fostul primar general, astfel că l-au dat în urmărire. Acesta ar fi ieșit din țară cu două săptămâni înainte de condamnare, pe cale rutieră, pe la Vama Giurgiu.

IGPR confirmă oficial că Sorin Oprescu a fost prins în Grecia. Fostul primar general a fost condus la sediul autorității judiciare competente pentru confirmare și punerea în executare a mandatului.

La data de 17 mai a.c., în urma activităților investigative și de cooperare polițienească, efectuate de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Operațiuni Speciale, Direcția de Investigații Criminale, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, în colaborare cu Centrul SELEC și polițiștii greci, coordonați de șeful ENFAST din Atena, au depistat, în zona orașului Atena, un bărbat, de 70 de ani, urmărit la nivel internațional, informează IGPR.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce, la data de 13 mai 2022, a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă cu închisoarea, de 10 ani și 8 luni închisoare cu executare, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu și spălarea banilor.

„Cel în cauză a fost condus la sediul autorității judiciare competente, în vederea confirmării și punerii în executare a mandatului”, anunță Poliția.

Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București.

El era acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu.

Obiectul flagrantului din 2015 a fost suma de 25.000 de euro, primită de Sorin Oprescu din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor.

La percheziții desfășurate atunci la locuința lui, pe lângă cei 25.000 de euro, au mai fost găsite sume de bani pe care fostul primar nu le-a putut justifica în fața anchetatorilor.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.

În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.

Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *