Târg de adopții și concurs de frumusețe canină, la Iași

Un târg de adopţii şi un concurs de frumuseţe canină va fi organizat la finele acestei săptămâni de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași. Concursul este dedicat întregii comunități iubitoare de animale şi se desfăşoară sub sloganul „Iubitorii de animale în comunitatea Științelor Vieții”. Printre speciile ce vor putea fi admirate în cadrul evenimentului enumerăm: câini, cai, iepuri și păsări ornamentale. Evenimentul „Animal FEST by USV Iași” va avea loc în perioada 21- 22 mai, în Rond Agronomie, pe stadionul de rugby, iar în cadrul manifestării vor avea loc o serie de activități dintre care amintim: concurs chinologic cu premii, demonstrații de dresaj și agilitate, progresie de dresaj cai, vizitarea Muzeului de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coţofan” și Compartimentului de Urgențe ale Facultății de Medicină Veterinară.

„Acest eveniment organizat de Universitatea noastră își dorește să aducă aproape cetățenii municipiului Iași, cu scopul de face cunoscută contribuția noastră permanentă la formarea de specialiști în domeniul Științelor Vieții, care să contribuie la dezvoltarea comunității locale. Este un eveniment de amploare, cu mulți participanți, cu multe activități, da și cu multe surprize. Vor fi demonstrații de dresaj cu câinilor utilitari, concurs canin de frumusețe, echitație, expoziții cu păsări ornamentale, animale mici și animale de fermă. Fiecare facultate din cadrul USV Iași își va aduce aportul la eveniment cu standuri, unde se vor etala serviciile și produsele specifice, realizate de către studenți și cadre didactice. Va fi un impact foarte mare pentru cei care vor veni. Mai menționez și vizite programate la Muzeul de Anatomie și Spitalul veterinar din sediul Facultății de Medicină Veterinară. În cadrul acestui eveniment, vom avea ca parteneri și producători locali, care își vor prezenta propriile produse. Așteptăm la acest eveniment, copii și părinți într-un număr cât mai mare”, declară conf. univ. dr. Sorin Aurelian Pașca, prodecanul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Din momentele prinse în programul celor două zile de „Animal FEST by USV Iași” mai menționăm și prezentarea animalelor oferite spre adopție în cadrul Târgului „Adoptă și Tu” de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Proprietarii care doresc să își înscrie animalele la concursuri o vor putea face cu jumătate de oră înaintea deschiderii evenimentului sau au posibilitatea de înscriere online, formularele putând fi găsite pe site-ul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *