Ion Lungu a prezentat strategia municipiului Suceava pentru proiectul “100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic”

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat, joi, 19 mai 2022, la Cluj-Napoca, la prima întâlnire din proiectul „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030”, alături de primarul Clujului, Emil Boc și primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Din partea Comisiei Europene la întâlnire a fost prezent Matthew Baldwin, coordonatorul proiectului din Programul Horizon Mission Cities.

În cadrul întâlnirii, Ion Lungu a expus strategia Municipiului Suceava arătând ceea ce a făcut municipalitatea suceveană pentru reducerea amprentei de carbon și ceea ce dorește să facă, iar Matthew Baldwin a avut cuvinte de apreciere la pentru realizările Sucevei și pentru ceea ce își propune municipalitatea să facă prin acest proiect.

Ion Lungu declară că mai multe lucruri concrete se vor discuta la Bruxelles, în data de 13 iunie 2022, când va avea loc o întâlnire cu reprezentanții tuturor celor 100 de orașe selectate în proiect.

„Este un proiect foarte important pentru orașul nostru, o șansă aproape istorică să avem un oraș ecologic și inteligent până în anul 2030”, mai spune Ion Lungu.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *