Transporturile umanitare au prioritate și vor fi însoțite până la frontieră cu antemergător

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava s-a întrunit în şedinţă extraordinară iar principalul punct al ordinii de zi a fost constituit din analiza situației generate de blocajele de trafic înregistrate în zona PTF Siret.

Pe parcursul ședinței, participanții au expus situația la zi raportată la resursa umană existentă și la particularitățile funcționale ale PTF Siret.

Astfel, chiar dacă instituțiile cu atribuții directe în gestionarea traficului de mărfuri în zonă (Biroul Vamal Siret, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Rutieră Română, Inspectoratul de Carantină Fitosanitară Vamală Siret, structurile MAI) au mobilizat efective importante, de o parte și de alta a punctului de trecere a frontierei s-au format șiruri de camioane cu lungimi de ordinul kilometrilor, fapt ce a condus, pe de o parte, la formarea ambuteiajelor rutiere, și pe de altă parte, la îngreunarea tranzitului ajutoarelor umanitare către Ucraina.

Totodată, au fost evidențiate și capabilitățile diferite, respectiv numărul de procesări pe durata unei ture, ale instituțiilor care își desfășoară activitatea de o parte și de alta a graniței cu Ucraina.

La solicitarea prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, vor fi suplimentate efectivel care vor fi mobilizate în zona PTF Siret în perioada imediat următoare.

Mai mult, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a hotărât prioritizarea accesului transporturilor de asistență umanitară destinate regiunilor din Ucraina și facilitarea tranzitului acestora prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în vederea asigurării integrității materialelor perisabile și de primă necesitate, cu respectarea procedurilor în vigoare.

Facilitarea accesului transporturilor rutiere umanitare se va realiza prin asigurarea preluării cu antemergător, de la intrarea în orașul Siret și însoțirea acestora către culoarul de trecere special organizat până în PTF, unde se vor derula toate procedurile legale stabilite pentru trecerea frontierei.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a mai decis să se înainteze către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență documentele justificative privind cheltuielile generate de asigurarea gestionării corespunzătoare a afluxului de persoane refugiate și cetățeni apatrizi, intrate în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, începând cu data de 24 februarie 2022, suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale Siret, Rădăuți, Suceava, respectiv de către Asociația Parcuri Industriale Bucovina SA pentru organizarea HUB-ului logistic din orașul Salcea, în vederea analizei și decontării acestora, după caz.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *