Proiectul Sălii Polivalente de la Iași, preluat de CNI

Proiectul noii Săli Polivalente de la Iaşi va fi preluat de către Compania Naţională de Investiţii (CNI). Aceasta este concluzia întâlnirii, de săptămâna trecută, a oficialilor Primăriei Municipiului Iași cu şefii CNI. Potrivit viceprimarului Daniel Juravle, este de aşteptat ca CNI să lanseze licitaţia de execuţie în cursul lunii august.

Până atunci, trebuie îndepliniţi câţiva paşi procedurali în urma cărora investiţia să fie preluată şi finanţată de către CNI. Primăria Municipiului Iași a realizat toate studiile tehnice necesare, inclusiv proiectarea, astfel că obiectivul poate intra direct în execuţie odată ce CNI va desemna un constructor.

Sala Polivalentă ar urma să aibă un număr de peste 10.3000 locuri. Iniţial, investiţia a fost estimată la 213 milioane lei, dar creşterea preţului la materiale de construcţii din ultimul an a dus la actualizarea indicatorilor tehnico-economici, iar noua valoare este estimată la 340 milioane lei.

Sala Polivalentă ar urma să fie construită în zona Moara de Vânt, în apropiere de amplasamentul Spitalului Regional de Urgenţă. În ianuarie 2022, Primăria Municipiului Iași a lansat licitaţia de execuţie a obiectivului cu o valoare a contractului estimată atunci la 213 milioane lei. Însă, procedura a fost anulată şi indicatorii au fost actualizaţi de proiectant în contextul creşterii preţurilor la materiale de construcţii.

Noua estimare arată un necesar de finanţare de până la 340 milioane lei, în condiţiile în care preţul materialelor, care au ponderea cea mai semnificativă în cadrul proiectului (oţelul, cimentul şi aluminiul), a crescut cu până la 75%, într-o perioadă de doar 6 luni. Sala Polivalentă „Regina Maria” este proiectată cu un număr de peste 10.300 locuri, investiţia fiind similară cu cea desfăşurată de CNI la Braşov.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *