La Iași, se scumpesc biletele de călătorie
Primăria Municipiului Iași anunță majorari ale biletelor de transport, decizia fiind luată în urma scumpirilor combustibililor și energiei. Noul tarif de transport pentru călătorie devine 3 lei, de la 2,5 lei și 4 lei pentru zona 2.
Directorul Companiei de Transport Public Iași, Cristi Stoica, declară că biletele se scumpesc începând cu data de 13 iunie a.c., însă tichetele achiziţionate până pe 13 iunie, la actualul preţ, vor fi valabile până la începutul lunii iulie, iar abonamentele până la data expirării.
„Creșterea tarifului sigur este motivată de creșterea exponențială a costurilor de operare pentru transportul public, atât din creșterea prețului la energie și combustibil, dar și datorită necesității majorării unor salarii pentru personalul care muncește acolo, e adevărat nu reușim să acoperim în totalitate solicitările domniilor lor, dar le facem gradual. Noul tarif de transport pentru călătorie devine 3 lei, de la 2,5 lei și 4 lei pentru nivelul 2, dar nu acoperă nici jumătate din costurile reale pe care le avem cu operarea sistemului de transport public, urmând ca diferența să o asigurăm din bugetul local”, mai spune Cristi Stoica.