„Contractul de oraș climatic”, încheiat cu Comisia Europeană, aduce la Suceava investiții strategice

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat, la Bruxelles, la Evenimentul de lansare a proiectului “100 de orașe inteligente și neutre climatic pană în anul 2030″.

Ion Lungu declară că municipalitatea trebuie să realizeze strategii în toate sectoarele de activitate: energie, transport public, clădiri, gestionarea deșeurilor și colectarea selectivă cu planurile de investiții aferente.

De asemenea, după întocmirea acestor aceste strategii cu planurile de investiții, Primăria Municipiului Suceava va pregăti  “Contractul de oraș climatic”, care se va încheia cu Comisia Europeană, și va stabili planurile de acțiune și de investiții pe care municipalitatea le va executa pentru a atinge neutralitatea din punct de vedere al impactului asupra climei.

Până la sfârșitul lunii iunie se va lansa Ghidul pentru orașele Pilot, iar Apelul de proiecte se va deschide în septembrie.

“Obiectivele sunt propuse de orașe, nu sunt impuse, contractele nu prevăd sancțiuni, nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, orașele nu vor fi acționate în judecată dar este în joc reputația lor. Contractul va fi ajustat la realitățile fiecărui oraș și dezvoltat printr-un proces de creare în comun în așa fel încât să fie luate toate opiniile la toate nivelurile. Oamenii care trăiesc în orașe se vor afla în centrul acestei misiuni. Locuitorii au un real impact asupra mediului și a climei și pot să influențeze neutralitatea climatică”, spune Ion Lungu.

Obiectivele misiunii includ promovarea unei tranziții echitabile pentru a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea cetățenilor, prin: îmbunătățirea calității aerului, crearea de locuri de muncă și un stil de viață mai sănătos.

Pentru început în perioada 2022-2023, Comisia Europeană va finanța cu 360 milioane euro, pentru a demara căile de inovare către neutralitatea climatică până în 2030.

Ion Lungu mai spune că, miercuri, 22 iunie a.c., va convoca la sediul Primăriei Municipiului Suceava, grupul de lucru pentru proiectul “100 de orașe inteligente și neutru climatic până în anul 2030” pentru a stabili foaia de parcurs necesară în vederea încheierii contractului climatic cu comisia “Climate City Contract”, în ideea accesării primelor fonduri europene din acest proiect.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *