Lansare de carte: “Dincolo” de Raul Sorin Fântână
În timpul unei plimbări de după amiază, prin Copou, vă puteți opri pentru o oră pe esplanada Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, să cunoașteți un poet care își lansează primul volum de versuri în Iași.
Volumul „DINCOLO”, apărut la Editura Aureo din Oradea, este semnat de poetul Raul Sorin Fântână, din Brașov.
Evenimentul de lansare are loc duminică, 17 iulie a.c., la ora 17:00, și este organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Iași, în colaborare cu Asociația ARCA Iași și Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.
În prezența autorului, vor vorbi Paul Gorban și Emilian Marcu, iar actorul George Marici va recita câteva poeme.
Avocat specializat în drepturi de autor, inginer și profesor, la cei 64 de ani autorul marchează un debut editorial la o vârstă la care alții ar considera că viața intră în regresie și că nu mai contează decât amintirile. Doar că Raul Sorin Fântână este o personalitate complexă, care se exprimă pragmatic în activitatea profesională, pornind totuși de la un dat al firii care nu poate fi limitat la aceasta. E activ și în domeniul muzical, este compozitor și interpret, de asemenea, pictează și investighează, cu o curiozitate mereu vie, sferele spiritului.