Ziua Comunei Adâncata, 15 august 2022
Ziua Comunei Adâncata se desfășoară, în acest an, sub genericul „Satule de sub pădure”, pe data de 15 august a.c.
Pe stadionul din Adâncata va avea loc un veritabil spectacol de folclor, care va avea ca invitați atât tinere talente cât și nume consacrate ale folclorului bucovinean.
Spectacolul folcloric va debuta în jurul prânzului, iar atmosfera va fi întreținută de Gabriel Cîrcu, Alexandra Răstoacă, Ioana Stamate, Robert Străchinar, Ștefania Țurcanu, Sebastian Galan, Dana Dăncilă, Doina și Ciprian Petroaie, Lavinia Chirilă, Călin Brăteanu, Ansamblul „Străjerii Pojorâtei”, Sorin Filip și interpreta Laura Haidău. Invitați speciali ai evenimentului vor fi Ansamblul Arcanul și Formația Rekord.
Tot în cadrul acestui eveniment, cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, vor primi diplome de excelență și vor fi binecuvântate de preotul satului, în cadrul unei slujbe religioase ce va fi oficiată în Biserica de lemn din Adâncata.
„Avem 8 cupluri care anul acesta sărbătoresc Nunta de Aur. Cuplurile care au sărbătorit anul trecut și acum doi ani, au primit diplome de excelență. Nu am putut organiza festivități de amploare, dar le-am dus personal acasă, iar anul trecut a fost ceva foarte restrâns, cu aproximativ 20 de persoane. Lumea așteaptă, la noi era tradiție să organizăm Ziua Comunei pe 15 august, iar după o pauză de doi ani, sunt sigur că evenimentul se va bucura de o prezență numeroasă. Vin mulți tineri care lucrează în străinătate, iar această sărbătoare este un minunat prilej de socializare pentru toată lumea”, declară Viorel Cucu, primarul comunei Adâncata.