Cod galben de ploi în toată țara

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic, valabilă până marţi seară în Transilvania, Maramureş, Moldova, local în Muntenia şi Crişana, precum şi la munte. De miercuri, 17 august a.c., vremea va deveni caniculară în vestul şi sudul ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă marţi, 16 august a.c., între orele 12:00 şi 22:00.

În acest interval, în zonele montane, în Transilvania, Maramureş şi Moldova, local în Muntenia şi Crişana vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

Codul galben vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi unele zone ale judeţelor Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Arad.

Potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala, marţi, pe arii restrânse şi în restul teritoriului, iar miercuri cu precădere în nord, centru şi nord-est.

Începând de miercuri, 17 august a.c., disconfortul termic va fi în creştere, iar vremea va deveni caniculară în vestul şi sudul ţării. În Bucureşti, vremea va deveni călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 33-34 de grade şi disconfort termic în creştere. Cerul va fi variabil, cu perioade scurte în care vor fi posibile înnorări, averse şi descărcări electrice, îndeosebi spre seară. Vântul va sufla slab şi moderat.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *