1 septembrie, termenul limită pentru înscrierile în programul Start-Up Nation

Antreprenorii care doresc să obţină o finanţare de până la 200.000 lei au la dispoziţie încă nouă zile pentru a se înscrie, exclusiv online, în programul Start-Up Nation 2022, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Până la termenul-limită de înscriere, 1 septembrie 2022, ora 20:00, aplicanţii cu profil, user şi parolă generate pe platforma granturi.imm.gov.ro vor putea completa, semna electronic, încărca şi ulterior transmite formularul de înscriere.

Reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului precizează că, în cadrul celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation există, în premieră, doi piloni: Start-Up Nation România şi Start-Up Nation Diaspora. Astfel, antreprenorii români stabiliţi în ţară, cât şi cei plecaţi peste hotare, dar care doresc să se întoarcă acasă pentru a investi într-o afacere, au posibilitatea de a obţine finanţare.

Potrivit datelor centralizate de minister, până la acest moment, 6.461 de antreprenori s-au înscris pentru Pilonul I (Start-Up Nation România) şi pentru Pilonul II (Start-Up Nation Diaspora).

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *