Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani.

Alexandru Arşinel a murit joi, 29 septembrie a.c., la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă”, anunță Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

„Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a domnului Alexandru Arșinel, actor emblematic al Revistei românești, pe scena căreia a jucat mai bine de jumătate de secol. Maestrul Alexandru Arșinel a fost omagiat pe scena Teatrului “Constantin Tănase”, anul trecut, în luna decembrie, într-o emoționantă ediție a Galelor Savoy. Avea să fie ultima sa apariție pe scenă. S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani. Alexandru Arșinel a jucat vreme de 54 de ani pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, iar aproape 40 de ani a format un cuplu scenic cu un mare succes la public alături de marea actriță Stela Popescu. Drum luminat, maestre, către stele! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, transmite Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”.

Alexandru Arşinel se afla internat la Spitalul Universitar de Urgență din București pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat. El a fost adus la spital, săptămâna trecută, de unul dintre fiii săi, iar medicii au decis transferarea actorului la Terapie Intensivă având în vedere istoricul medical şi pentru a fi sub o supraveghere mai atentă.

Actorul a mai fost internat şi luna trecută, la Institutul Clinic Fundeni.

În ultimii ani de viață, Alexandru Arșinel s-a confruntat cu mai multe probleme medicale. Bolnav de diabet zaharat și tensiune arterială, actorul a avut și alte probleme grave de sănătate.

În anul 2013, a fost supus unui transplant renal la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj. Problemele sale renale au început din tinerețe, în anii 2000 a ajuns în stadiul în care făcea dialize iar în 2013 a fost supus unei intervenții de transplant.

În 2021, a fost pozitiv cu COVID-19, iar apoi starea sa s-a deteriorat și a fost obligat să fie supus la două intervenții chirurgicale pe cord deschis.

Alexandru Arșinel, născut în  4 iunie 1939, în Dolhasca, județul Suceava, a fost un actor român de comedie, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film.

A studiat la Facultatea de Teatru din București, în 1962, după absolvire, a plecat la Teatrul Maghiar din Târgu Mureș, doi ani mai târziu a dat probe la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” București, iar în 1998 a devenit directorul instituției.

De-a lungul carierei sale, a jucat în spectacole de televiziune, filme, piese de teatru și teatru radiofonic. De asemenea, a făcut parte din unul dintre cele mai celebre cupluri de pe ecrane, alături de Stela Popescu.

Actor de teatru și film, Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV: „Vacanță la mare” (1962), „Cerul începe la etajul trei” (1967), Ultimele zile ale verii” (1976), „Ana și hoțul” (1981), „Ca-n filme” (1983), „Vară sentimentală” (1986), „Colierul de turcoaze” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Miss Litoral” (1990), „Băiatul cu o singură bretea” (1991), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Paradisul în direct” (1997), „Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001), „Războiul sexelor” (2007–2008), „Toată lumea din familia noastră” (2012).

A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.

Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „Cufărul de cultur㔄Cercul” de Mircea Radu Iacoban„O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale„Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, comediile muzicale „Franțuzitele” de Magda Duțu și „Un poet romantic” de Matei Milo„Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon„Căsătorie cu de-a sila” de Molière„Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker„Femeile care ucid bărbații” de Michal Tonecki„Adunarea femeilor” de Aristofan, „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger.

A fost protagonist al sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat și o serie de albume muzicale: „Evergreen”„Cântece de Crăciun”„Ce faci astă seară tu?”„Ol锄Parfum de romanț㔄La mulți ani viață!”. Melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King ColeFrank SinatraEngelbert Humperdinck sau Tom Jones erau cele mai dragi sufletului său și le interpreta mereu în spectacolele.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *