BNR a crescut dobânda-cheie și odată cu ea și ratele la bănci
BNR a urcat dobânda-cheie la 6,75%, de la 6,25, acesta fiind un nou record al ultimilor 12 ani.
Așadar, dacă ai luat de la bancă credite în lei cu dobândă variabilă, legată de ROBOR, rata va creste.
Dacă ai carduri de credit, acestea vor deveni mai costisitoare.
De asemenea, costul împrumuturilor pentru locuință sau pentru mașină va crește.
Prin creșterea ratei de referință cu o jumătate de punct procentual, BNR declanșează un efect de domino: împrumuturile se scumpesc, ceea ce duce la o scădere a cererii și la o frânare a inflației.
Și băncile vor fi afectate, deoarece cu cât cresc ratele la credit, cu atât mai mult crește probabilitatea ca unele împrumuturi să devină neperformante.