Antreprenorii români au primit aproape 1,6 miliarde de euro prin programele Ministerului Turismului

Aproape 1,6 miliarde de euro au ajuns la antreprenorii români, prin intermediul măsurilor de sprijin inițiate și implementate cu succes de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), alături de cele 9 Agenții pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) din subordine, Serviciul de Telecomunicații Speciale și de partenerii bancari.

La un an de la înființarea și organizarea sa, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului prezintă statusul actualizat al programelor gestionate – unele dintre ele finalizate, iar altele în curs de implementare. În toată această perioadă, MAT și-a dovedit dedicarea față de mediul antreprenorial românesc, tratând cu seriozitate și profesionalism fiecare provocare și oferind consiliere tuturor aplicanților, astfel încât sa fie atinse toate obiectivele generale și specifice ale schemelor de ajutor.

„Personalul Direcției Generale Antreprenoriat și Programe de Finanțare (DGAPF), alături de colegii din cadrul AIMM, a depus eforturi susținute, de multe ori peste programul de lucru, pentru a asigura cadrul procesării tuturor cererilor de finanțare, de ordinul sutelor de mii. Chiar dacă volumul de activități și termenele urgente ne-au pus de multe ori în situații de criză, satisfacția de a fi contribuit la sprijinirea, înființarea și dezvoltarea firmelor românești, unele dintre acestea fiind chiar salvate datorită măsurilor compensatorii, în contextul crizelor suprapuse, este una foarte mare. MAT, prin rezultatele obținute într-un an de la înființare, a demonstrat că are profesioniști, dedicați meseriei lor! Suntem o echipă unită și, împreună, ne luăm angajamentul să tratăm cu aceeași seriozitate și devotament viitoarele provocări, astfel încât să atingem țintele propuse”, declară Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *