Noaptea Europeană a Muzeelor în Bucovina

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor.

Muzeul Național al Bucovinei va puncta manifestarea Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 13 mai a.c., prin deschiderea pentru vizitare a următoarelor obiective: Muzeul de Istorie, Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean, Hanul Domnesc și Muzeul de Științele Naturii.

Cu această ocazie, la Cetatea de Scaun, începând cu ora 18:00, va avea loc, un recital susținut de Duetul Instrumental „Ars Nova”, format din Raul Valentin Chiș (vioară) – concert maestru al Filarmonicii „George Enescu” Botoșani și Johannes Raimund Onesciuc (pian) – profesor de pian la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Cei care vor ajunge la Cetatea de Scaun vor putea audia lucrări instrumentale solo (pian, vioară), precum și duete (vioara-pian) dintre cele mai cunoscute ale compozitorilor: W.A.MozartL.W. BeethovenF.KreislerV. MontiJ.MassenetC. Porumbescu.

Programul de vizitare:

La Muzeul Satului Bucovinean programul de vizitare este între orele 10:00–20:00:
• Intrarea vizitatorilor este gratuită între orele 18:00–20:00;
• Ultima intrare ora 19:15.

La Muzeul de Istorie programul de vizitare este între orele 10:00-24:00:
• Intrarea vizitatorilor este gratuită între orele 18:00–24:00;
• Ultima intrare ora 23:15.

La Muzeul de Științele Naturii programul de vizitare este între orele 10:00–24:00:
• Intrarea vizitatorilor este gratuită între orele 18:00–24:00.;
• Ultima intrare ora 23:15.

La Hanul Domnesc programul de vizitare este între orele 10:00-24:00:
• Intrarea vizitatorilor este gratuită între orele 18:00–24:00;
• Ultima intrare ora 23:15.

La Cetatea de Scaun programul de vizitare este între orele 10:00–24:00:
• Intrarea vizitatorilor este gratuită între orele 18:00–24:00;
• Ultima intrare 23:15.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *