Restricții în trafic pentru mașinile școlilor de șoferi din Iași

În contextul aglomerării traficului rutier, primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a dispus Poliției Locale Iași să ia măsuri pentru restricționarea în trafic, la orele de vârf, a autovehiculelor lente, cum sunt cele ale școlilor de șoferi.

Astfel, Poliția Locală Iași a somat 20 de școli de șoferi din municipiu să respecte prevederile hotărârii Consiliului Local Iași.

Concret, sunt interzise susţinerea examenelor şi pregătirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere în intervalele orare 7.00–9.00 şi 16.00–18.00 pe următoarele artere de circulație: şoseaua și strada Păcurari, bulevardul Independenţei, bulevardul Carol I, strada Sărărie, strada Elena Doamna, strada Anastasie Panu, strada Palat, strada Sfântul Lazăr, strada Smârdan, bulevardul Tudor Vladimirescu, strada Vasile Lupu, strada Gării, strada Râpa Galbenă, strada Nicolina, şoseaua Nicolina, bulevardul Ţuţora, strada și şoseaua Bucium.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 lei. Sancțiunile vor fi aplicate de Poliţia Locală Iași.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *