Restricții de circulație, la Suceava
Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” se va încheia duminică, 28 mai a.c., cu două evenimente: spectacolul de teatru „La Academie” și spectacolul cu foc „Șolomanța”.
Spectacolul de teatru și dans cu foc, pe teme din mitologia românească va avea loc în sensul giratoriu din fața Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, începând cu ora 21:00.
La eveniment sunt așteptați toți sucevenii, intrarea fiind liberă.
Pentru buna desfășurare a spectacolului circulația auto va fi restricționată duminică, 28 mai a.c., pentru o oră și 30 de minute.
Instituirea restricțiilor de circulație în sensul giratoriu din fața Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, se va face prin interzicerea traficului auto prin giratoriu, respectiv străzile Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Dragoș Vodă și Vasile Alecsandri.