Începe procesul președintelui CJ Iași, Costel Alexe

Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Iași, Costel Alexe, din Dosarul „Tabla”, ar putea începe în următoarele zile.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA şi au dispus începerea judecăţii privindu-l pe Costel Alexe, acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

Alături de acesta va fi trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Costel Alexe şi doi fraţi ai acestuia, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Fostul director al combinatului Liberty Galaţi, Ioan Grecu, va fi judecat pentru dare de mită, delapidare şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Decizia judecătorilor nu este încă definitivă, inculpaţii având dreptul să o conteste în următoarele trei zile.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *