La Iași, taximetriștii și angajații CET au ieșit în stradă
Taximetriştii au ieşit, marţi, 20 iunie a.c., în stradă, în 30 de oraşe din România, în ceea ce se doreşte a fi cel mai amplu protest privind interzicerea companiilor de transport alternativ de pe piaţă, aşa-zisele companii de ride sharing, precum Uber și Bolt.
400 de taxiuri au fost oprite pe străzile Anastasie Panu și Palat, circulația rutieră, cu excepția transportului public, fiind deviată pe Sf. Lazăr.
Mircea Manolache, președintele COTAR Iași, prezent la protest, susține că au fost făcute mai multe petiții pentru modificarea OUG 49, “dar tot noi am fost cei supuși controalelor și verificărilor”.
Protestul angajaților de la CET Iași
Câteva zeci de angajați ai CET Iași au protestat, nemulțumiți de faptul că nu li se permite să iasă la pensie mai repede.
Potrivit sindicaliștilor, 190 de persoane de la CET Iași sunt afectate din cauza faptului că nu este aplicată legislația care le-ar permite să iasă la pensie mai repede, având în vedere condițiile de lucru. Liderii sindicaliștilor spun că, prin demersul lor, vor să sensibilizeze autoritățile. Manifestații similare au avut loc și în alte orașe din țară.
La Iași, sunt și 15 persoane care au intrat în greva foamei. Dacă s-ar aplica cadrul legal invocat de sindicaliști, atunci acele persoane care au lucrat în condiții dificile ar putea ieși la pensie cu până la 13 ani mai devreme.