Începe “Târgul de Sânziene”, la Suceava

Între 22 și 25 iunie a.c., pe Esplanada Casei de Cultură Suceava este programat târgul meșterilor populari. Vor participa 30 de meșteri atât din județul Suceava, cât și din țară. Târgul de Sînziene este organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava și Asociația „Produs în Bucovina”.

Consiliul Județean Suceava anunță că, în cadrul evenimentului, vor avea loc ateliere de lucru pe meșteșuguri: cioplitură în lemn, țesut și cusut, olărit, încondeiere de ouă, prelucrare de piei și confecționare de coronițe din flori de sânziene.

Totodată, vor fi prezentate piese de teatru pentru copii. Piesele vor fi jucate de trupa de Teatru de Păpuși a Centrului Cultural „Bucovina”. Astfel joi, 22 iunie, de la ora 18.00 se va juca piesa „Dănilă Prepeleac”, iar vineri, 23 iunie, începand cu ora 11.00, piesa „Iedul cu trei capre”.

Sâmbătă, 24 iunie, va fi organizată o expoziție de costume populare din recuzita meșterilor populari prezentate pe panouri și manechini cu ocazia Zilei Universale a Iei. Va fi evidențiată cămașa cu altiță, element de identitate culturală în România, recent introdusă în Patrimoniul UNESCO. Duminică, 25 iunie, va avea loc o reprezentație a grupului de copii „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, coordonat de Ilaria Pușcă.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *