Mihai Chirica cere strămutarea procesului în cazul dosarului „Flux”

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a depus la registratura Curţii de Apel Iași o cerere de strămutare a dosarului „Flux”.

Cererea depusă la Curtea de Apel Iași urmează să fie analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Dacă solicitarea va fi aprobată, dosarul „Flux” va fi transferat pe rolul unei instanţe de pe raza unei curţi de apel învecinate cu Iaşul, respectiv la Bacău, Suceava sau Galaţi.

În același dosar, colaborarea dintre Mihai Chirica şi precedentul său avocat, Marius Striblea, a încetat la sfârşitul lunii trecute, iar în locul lui, Mihai Chirica a apelat la serviciile lui Daniel Atasiei, care l-a mai reprezentat şi în alte dosare.

Dosarul „Flux” se află pe rolul Tribunalului Iași din iulie anul trecut, dezbaterile desfăşurându-se până acum însă doar în camera preliminară. O decizie finală a judecătorilor cu privire la legalitatea rechizitoriului întocmit de procurori este aşteptată pentru vinerea viitoare.

În dosar, Mihai Chirica a fost inculpat pentru complicitate la fals intelectual şi la abuz în serviciu.

În dosarul „Flux”, ancheta procurorilor DNA Iași a vizat modul în care societatea FLUX SRL a construit în Tătăraşi un bloc cu 9 niveluri, în locul clădirii cu două niveluri care fusese autorizată. Deşi nu respecta autorizaţia, imobilul a fost intabulat, procurorii susţinând că acest lucru s-a făcut cu sprijinul conducerii Primăriei şi al unor funcţionari ai acesteia. Certificatul de edificare a construcţiei, care atesta respectarea autorizaţiei, a cunoscut patru variante diferite din punctul de vedere al conţinutului sau al semnatarilor, toate cu acelaşi număr de înregistrare. Fostul viceprimar, Gabriel Harabagiu, este acuzat de fals intelectual şi abuz în serviciu pentru că semnase certificatul de atestare, deşi cunoştea situaţia reală a imobilului.

Mihai Chirica a fost inculpat pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu, el acordând sprijin moral şi încurajându-l pe Gabriel Harabagiu să semneze certificatul de atestare a edificării şi acceptând emiterea actului. Fostul arhitect-şef al municipiului Iași, Anca Brânduşescu, va fi judecată pentru fals intelectual şi abuz în serviciu prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu cu ocazia atestării edificării blocului construit de Tudor CheşcuMarianei Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru Iași, i s-a reproşat faptul că admisese cererea de intabulare a imobilului, săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu.

Administratorul FLUX SRL, Tudor Cheşcu, a fost trimis în judecată pentru complicitate la fals intelectual şi la abuz în serviciu, reproşându-i-se faptul că ar fi acordat ajutor viceprimarului Gabriel Harabagiu şi Marianei Popa în demersurile de înregistrare ca legal a blocului construit de societatea pe care o administra. Pentru aceleaşi fapte a fost inculpată şi însăşi societatea FLUX SRL.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *